Nu stiu cum am reușit sa sparg cănile pe care ni le-a făcut Maria cadou de Crăciun. Ambele amândouă. Și ne plăceau asa de mult... Și asa mesaje frumoase aveau...
![]()
Prima a fost cana mea. Chiar îmi venea să plâng după ce am spart-o, dar când mi-a trecut am rugat-o pe Maria să comande o cană cu același mesaj, dar și de aceeași culoare.
Când am spart și cana lui tati eram deja "imunizată" , se creease un precedent cum s-ar zice. Maria era acasă și mi-a zis să nu pun la suflet, cioburile aduc fericire și oricum trebuia sa comande cana mea, n-o sa fie o problemă să mai comande una.
Dar eu, exact când duceam cioburile la gunoi, am făcut stânga-mprejur și i-am zis Mariei:
"Stai că mi-a venit o idee, nu mai comanzi nicio cană, că fac eu acuma ceva interesant".
"Stai că mi-a venit o idee, nu mai comanzi nicio cană, că fac eu acuma ceva interesant".
Și în cana ciobită și fără toartă am transferat 3 floricele mici-mici care ieșiseră din niște semințe pe care le plantasem eu.
Uimirea noastră a fost să vedem că plăntuțele din cană au crescut precum Grauceanu, mult mai repede și mai înalte decât suratele lor. Maria a găsit și explicația: "normal, florile din cană au fost hrănite cu dragoste".
Dacă este așa, înseamnă că florile știu să citească pentru că, uite, cea mai mare floare și prima care a inflorit, e cea din cană.
![]()
